Poate va intrebati de ce am ales sa abordam subiectul depresiei in acest proiect ? Ce legatura are asta cu tema noastra ?
Personal cred ca am fost aproape de depresie in urma cu cativa ani. Stiu ce inseamna ca viata sa nu mai aiba gust, sa fii 24/24 ore trista, sa simti cum sufletul se zbate in tine dar nu ai absolut nici o putere sa faci ceva, pentru ca pur si simplu ai obosit. Sa simti cum esti in cadere libera intr-o groapa imensa si adanca, tot mai jos, tot mai jos, si nu e nimeni si nimic sa te opreasca.
Prin urmatoarele randuri, veti afla ca depresia este o boala crunta, extrem de raspandita, si care atinge mai mult femeile decat barbatii. Este o problema serioasa despre care trebuie sa vorbim, pentru ca se prea poate ca unele dintre noi sa fi suferit deja de depresie, sau poate ca se vor confrunta cu ea in viitor (speram ca nu). Acest articol are ca scop in prima parte sa informeze despre boala si tratamentul existent, si in a doua parte printr-o marturie, sa arate ca exista vindecare !
- Cateva informatii despre depresie
Depresia este o tulburare mintala frecventa care atinge la nivel mondial peste 350 milioane de persoane. Ea se diferentiaza de proasta dispozitie obisnuita si de reactiile emotionale trecatoare fata de problemele zilnice. Cand depresia dureaza si intensitatea ei este moderata la severa, ea poate deveni o boala grava. Ea este caracterizata prin tristete, pierdere de interes sau de placere, sentimente de culpabilitate si de devalorizare de sine, somnul sau apetitul perturbat, oboseala si probleme de concentrare.
Depresia poate dura sau deveni recurenta, impedicand astfel aptitudinea individului de a functiona la lucru sau la scoala sau sa faca fata vietii cotidiene. Pana la paroxism, ea poate provoca sinuciderea. Cand este lejera, pacientii pot fi tratati fara medicamente, insa o depresie moderata sau severa poate necesita o medicamentatie si o psihoterapie condusa de un profesional competent.
Prin depresie, se intelege o dispozitie trista durabila si anormala, asociata unei incetiniri psihomotoare : lipsa generala de tonus, de energie, de concentrare.
Depresia se manifesta in multe feluri, in functie de indivizi. Medicii vorbesc despre o tulburare depresiva majora pentru a vorbi despre depresie in general, care dureaza de la mai multe saptamani la mai multe luni, sau chiar mai multi ani.
Depresie sau deprimare ?
Multe persoane cunosc episoade depresive mai scurte, legate de factori declansatori precum anotimpul, moarta unei rude sau reactia la nastere.
Insa, nu trebuie sa confundam depresia cu deprimarea. Tristetea in urma unui deces nu este intotdeauna depresiva, chiar daca poate dura mai multe saptamani. Sau sentimente trecatoare de melancolie, de lipsa de entuziasm nu formeaza neaparat o depresie.
Cazuri in populatie
2-3% din barbati si 5-10% din femei sunt afectati. Porbabilitatea de a dezvolta o depresie in viata este 10% la barbati si 20% la femei. Asadar, riscul este mare : un barbat din 10 si o femeie din 5 sunt sau vor fi depresivi.
Simptome
Se considera ca 9 simptome exprima depresia. Sunt variabile de la o persoana la alta. Insa e deajuns sa se manifeste 5 dintre ele in mod repetat pentru a fi depresif. Simptomele sunt o dispozitie trista si melancolica, exprimata aproape in fiecare zi, de multe ori mai pronuntat dimineata decat seara, ajungand uneori la crize de lacrimi fara motif (mai ales la femei). Se observa de asemenea o pierdere de interes pentru activitatile obisnuite, scaderea generala a placerii si a dorintei ; devalorizare de sine, culpabilizare fata de anturaj, indoiala sistematica si exagerata despre valoarea faptelor sau ideilor sale ; ganduri repetate despre moarte si suicid. Unele simptome sunt asociate cu cognitia : incetinire psihomotoare care se traduce prin dificultati de concentrare, scadere de vigilenta, gol de memorie, dificultati in a urmari sau a participa la o conversatie ; indecizie fata de mai multe alegeri posibile. Uneori, simptomele sunt asociate fiziologiei : variatie importanta de greutate (ingrasare sau slabire, 5% din masa corporala) ; tulburare de somn care se manifesta prin insomnie (dificultate de a adormi, trezire nocturna) sau hipersomnie (dorinta frecventa de a dormi, vointa constienta sau inconstienta de a gasi un refugiu in somn) ; senzatia de oboseala si de pierdere de energie, dificultate de a face eforturi.
Evolutie
Depresia afecteaza atat barbatii cat si femeile, indiferent de varsta, de mediu sau de origine. Insa putem vedea mai multe trasaturi caracteristice acestei tulburari in populatie :
Femeile sunt de doua ori mai afectate decat barbatii. Inainte de adolescenta, raportul este echilibrat.
Nu este nici o diferenta semnificativa intre originile etnice. De asemenea, grupurile socio-economice sunt toate afectate in proportii asemanatoare. Totusi, depresia este putin mai frecventa la persoanele cu venituri mici, si tulburarea bipolara la persoanele cu venituri mari.
In medie, primul episod depresif major este pe la 35 de ani. Insa tulburarea se poate declansa din copilarie sau la adolescenta.
Suicidul : riscul major
Principalul risc unei depresie netratata este suicidul. Intre 15 si 20% din pacientii care sufera de depresie majora comit o tentativa de suicid sau au un comportament sinucigas (autodistrugere, mutilare, etc.)
Riscul de mortalitate este foarte inalt atunci cand exista antecedente in viata pacientului sau in familie, atunci cand depresia a fost declansata de doliu sau o separare, atunci cand depresivul este in situatie de dependenta toxicologica (alcool, drog).
In fiecare an, peste 800 000 de persoane mor prin suicid. Aceasta este a doua cauza de mortalitate la persoanele intre 15 si 29 de ani.
Factori care contribuie la depresie
Depresia rezulta dintr-o interactiune complexa intre factori sociali, psihologici si biologici. Persoanele expuse la evenimente triste in viata lor (somaj, doliu, trauma psihologica) sunt susceptibile sa dezvolte o depresie. Aceasta poate la randul ei sa genereze un plus de stres si de disfunctionare si sa inrautateasca situatia persoanei afectate.
Desi exista tratamente cunoscute si eficiente pentru a combate depresia, mai putin de jumatate din persoanele afectate in lume (in unele tari mai putin de 10%) beneficiaza de asemenea tratamente. Lipsa resurselor, lipsa de personal calificat in ingrijiri si stigmatizarea sociala legata de tulburarile mintale sunt obstacole la administrarea tratamentelor eficiente. Depresia este o tulburare care poate fi diagnosticata in mod fiabil si tratata.
Surse
http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs369/fr/
http://www.who.int/mental_health/management/depression/fr/
http://sante-medecine.journaldesfemmes.com/contents/676-depression-statistiques
VIDEO : https://www.youtube.com/watch?v=do8mqz6XmTE&feature=youtu.be
- O marturie despre depresie
In urmatoarea parte, doresc sa prezint marturia unei rude. Marturia a fost facuta in biserica si inregistrata. Asadar, pentru a fi mai usor de citit, a trebuit sa o adaptez putin. Ideea principala care doresc s-o transmit prin aceasta marturie este ca exista vindecare, dincolo de medici si de toate tratamentele posibile. Aceasta vindecare se numeste Hristos.
Persoana care a facut aceasta marturie mi-a spus ca ar fi avut inca foarte multe de spus. In timp vom reusi sa completam marturia.
« Ca sa va pot marturisi despre depresia prin care eu am trecut, trebuie sa va marturisesc de fapt, intoarcerea mea la Dumnezeu, si sa va spun chiar din copilarie ce mi s-a intamplat.
Eu nu vin dintr-o familie crestina. Si chiar daca bunica din partea mamei mele era baptista, bunica din partea tatalui era ortodoxa, nu prea am mers la biserica. Cateodata mai mergeam cu bunica mea la baptisti pentru ca mi-a placut mai mult decat la ortodoxi, dar era din Pasti in Craciun. Atat.
Am avut o copilarie foarte grea. O copilarie… fiecare ne amintim de copilarie, eu nu-mi amintesc cu drag de copilaria mea. Am crescut cu o mama alcoolica, si a fost foarte, foarte, foarte greu. Nu stiu daca cineva dintre voi a crescut cu cineva alcoolic, dar sa ai o mama alcoolica, cred ca e mai greu decat orice. Tot timpul imi doream ca tata sa fie alcoolic, nu mama. Nu-mi aduc aminte sa ma ia in brate, nu-mi aduc aminte sa ma pupe, nu-mi aduc aminte sa citeasca cu mine cand am inceput sa citesc. Nu-mi aduc aminte de multe lucruri bune in privinta ei.
Dar imi aduc aminte ca eram mica si de multe ori mama era beata, foarte beata, si cateodata ne trezea noaptea la ora 3. Noi trebuia sa mergem la scoala urmatoarea zi. Venea noaptea in camera la noi, eram cu surorile mele. Ne punea muzica la maxim, ne insulta, ne… si nu ne lasa sa dormim. Si noi trebuia sa mergem la scoala. Eu am 4 copii si fac tot posibilul ca copiii mei sa fie in pat la ora 8.
Dar am fost totusi protejate de Dumnezeu, pentru ca bunica din partea mamei a locuit langa noi. Si noaptea cand ne deranja, bateam in perete si bunica venea si ne lua la ea pe toate 3, si asa ne-am simtit putin protejate.
Tata a lucrat foarte mult in strainatate, cateodata venea acasa doar o data pe luna. A fost foarte greu in lipsa lui, pentru ca neavand mama, cand un tata e departe, era foarte greu.
Ca fata mica, pe mama nu am urat-o. Chiar daca facea atatea lucruri groaznice, si era mai mult beata decat treaza, nu am urat-o. Dar, crescand, cand am devenit adolescenta, am inceput sa simt o ura foarte mare pentru ea. Aveam momente in care, daca aveam un cutit pe masa, as fi putut sa iau cutitul si s-o omor. Va spun sincer. Chiar am urat-o.
Cand aveam cam 15 ani, tata s-a imbolnavit. A avut o problema la inima, si a fost greu. Nu a mai mers la lucru si am inceput sa avem dificultati financiare. Mama continua sa bea, iar el a fost din ce in ce mai bolnav. Nu reuseam sa am un ghid, de exemplu, ce studii sa fac, ce sa fac. Eram atat de perturbata. Deci eram in perioada adolescentei in care suntem deja destul de perturbati, dar neavand mama si cu un tata bolnav, a fost o perioada foarte, foarte dificila.
Cand am avut 17 ani jumate, starea tatalui meu a devenit foarte grava. Si am inceput si eu sa ma rog la Dumnezeu, dar nu pot sa spun ca ma rugam cu credinta. Ma rugam poate pentru ca am avut impresia ca totusi este o mica speranta pentru vindecarea lui. Dar n-am avut raspuns. Mergeam la el, cu schimbul cu surorile mele in fiecare zi. Eram foarte obosite, mama tot continua sa bea, nu s-a oprit. Din contra, aveam impresia ca bea mai mult ca de obicei.
Intr-o seara, imi aduc aminte ca am fost la tata pana la ora 11 seara. Si cand m-am intors acasa, cand am vrut sa intru, toate usile erau incuiate, si ma uitam pe unde puteam, pe unde e mama, strigam. Nu deschidea nimeni usa. Ea era intr-o stare foarte, foarte… foarte beata. Si asa de tare m-am enervat ca bateam, strigam si nimic. La un moment dat mi-a deschis usa si asa de nervoasa eram ca nu stiam ce sa inventez ca femeia asta sa plece de acasa. Am gasit niste medicamente de la tata. Le-am golit, am luat trei cutii, si am mers la medicul din sat. Desi era foarte tarziu, el m-a primit si i-am zis « mama mea a baut foarte mult, si am gasit medicamentele acestea langa patul ei. » Mama era atat de beata ca nu putea sta in picioare. Si mi-am zis ca o sa ma creada. Si asa a si fost, a venit salvarea, si au dus-o la psihiatrie, pentru ca acolo te duce daca incerci sa te sinucizi. Nu va spun ca a doua zi cand am mers la spital sa-l vad pe tata, am mers si pe la ea. M-a insultat si a aruncat ceva dupa mine, si a zis « iesi afara de aici ! » Si am iesit dar, asa cand ma gandesc acum, nu era o idee prea buna. Pentru ca eu i-am dat o sugestie… am sa va spun mai tarziu.
In perioada dinainte ca tata sa moara, ma rugam in fiecare zi. Vedeam starea lui cum se inrautateste. Erau toate semnele… eu faceam scoala de asistenta medicala, deci vedeam toate semnele ca se apropie de moarte. Dar chiar daca vezi semnele, totusi e speranta aia care traieste in tine, si nu-ti vine sa crezi ca o sa se intample.
Inainte cu o saptamana ca tata sa moara, mama a incercat sa se sinucida. I-am dat o sugestie… Exact asa a incercat sa se sinucida. Deci ea in ultima saptamana nu l-a mai vazut pe sotul ei, pentru ca era sa moara. In ultima saptamana din viata tatalui meu, cu doua zile inainte sa moara, a fost randul meu sa stau cu el. Si in seara aceea, cand am stat ultima data cu el, am simtit ca n-o sa-l mai vad niciodata. Am stat cu el, am stat pe scaun. Si-a spus capul pe pieptul meu, l-am pupat pe cap. Ce interesant este creierul omului, pentru ca mi-a ramas mirosul capului lui. Il simt si acum. De cate ori ma gandesc la asta, simt mirosul acela. In seara aceea, n-am mai vorbit prea mult. L-am pupat si am plecat acasa, plangand. Trebuia sa merg de la oras, de la spital, la sat. Am plecat acasa si plangeam intr-una. Simteam ca aceasta este ultima intalnire.
Doua zile mai tarziu, a mers sora mea sa stea cu el. Si urmatoarea dimineata, eu trebuia sa merg cu el sa faca o dializa. Am mers la asistenta medicala, si s-a uitat la mine cu ochii mari. N-am sa uit niciodata, momentele acestea nu se pot uita. Si i-am spus ca « trebuie sa plec cu tata la dializa. Unde e tata ? » Si mi-a zis « stai un pic, merg sa-i spun medicului sa vina sa-ti spuna. » A venit medicul, si mi-a zis ca tata a plecat. Si m-am gandit ca inainte cu cateva saptamani, am inceput nu doar sa ma rog pentru vindecarea lui, ci si pentru ca sa nu fiu eu prima cea care primeste vestea. Dar eu am fost, Dumnezeu m-a ales pe mine.
Cand l-am vazut pe tata mort, totul s-a prabusit in viata mea. Totul. Si cred ca aici am inceput sa intru in depresie.
Nu v-am spus ca eu am lucrat in sat, pentru ca am decis sa nu-mi continui studiile timp de un an, ca sa pot sa fiu aproape de tata. Si am zis ca e mai bine asa, pentru ca e departe, si daca nu, nu voi putea sa-l vad in fiecare zi. Deci lucram la un restaurant ca si chelnerita.
Si am intrat in aceasta stare de depresie. Mergeam acasa in fiecare zi de la lucru. Lucram de la ora 5 pana la ora 1 noaptea. Nu mancam nimic. Cum ieseam de la restaurant, plangeam. Plangeam in continu. De fapt, ma simteam atat de goala incat nu mai aveam nici sentimente. Nu mai simteam ura, nu mai simteam dragoste. Dupa ce a murit tata, mama s-a inchis in camera, nu a mai baut deloc. Deci ea a facut depresia ei, eu a mea. Am ajuns de asemenea in momente in care nu mai aveam ce manca acasa. Pentru ca nu mai aveam bani, nu mai aveam tata. Nu mai aveam pensie, nu mai aveam nimic, absolut nimic.
Am cazut in aceasta stare de depresie destul de profunda, si am inceput sa ma gandesc la sinucidere. Mi-am zis « nu cred ca este alta solutie. Sigur nu exista alta solutie, dar macar, daca nu mai traiesc, oricum nu schimba nimic ». Si ma gandeam si eu sa iau medicamente, pentru ca medicamentele erau acasa. « Ce sa fac, ma gandeam. Sa ma duc sa m-arunc sub tren ? Care ar fi moartea sigura ? » La aceasta imi era gandul in continu. Si eram deja pregatita s-o fac. Si mi-au venit alte ganduri. M-am rugat. Am inceput sa ma rog, si am zis « Doamne, poate existi. Doamne, daca existi, arata-mi. Fa ceva. Fa ceva cu viata mea. » M-am rugat de vreo doua ori.
Si intr-o zi, vine cineva la noi. Usa era tot timpul inchisa, dar cum geamurile dadeau la strada, a batut cineva la geam. Ma uitam, ma gandeam « deschid ? nu deschid ? cine e ? ce vrea ? ». Era o fata de la noi din sat. Am deschis geamul si mi-a zis « Ceau, stiu ca nu te-ai intors la scoala. Stiu ca esti acasa si as vrea sa te intreb daca nu ai vrea sa mergi sa faci baby-sitting in Elvetia ? » Deci raspunsul lui Dumnezeu a fost acela, si i-am zis imediat ca vreau sa ma duc. Nu am intrebat detalii, mi-a spus doar ca e o familie de crestini.
Imi aduc aminte ca sora mea mai mica a inceput deja sa mearga la biserica. Eu m-am pregatit, mi-am dat demisia de la restaurant, si am zis « ok, cred ca asta e raspunsul de la Dumnezeu ». Inainte sa urc in tren, sora mea mi-a dat o Biblie mica. Si primul lucru pe care l-am facut, cand am urcat pe tren, a fost sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a raspuns.
Am ajuns in Elvetia si am ajuns la familia B. Am avut grija de cei doi copii. Si in foarte scurt timp, n-am mai avut semne de depresie. Am inceput sa citesc Biblia pe care mi-a dat-o sora mea. Si imi aduc aminte ca intr-o seara, am citit Ioan 3 :16 :
« Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. »
Si in momentul acela, mi-am dat viata lui Dumnezeu. Am zis « Doamne, eu nu mai vreau sa am o viata fara tine. Vreau sa traiesc cu Tine de acum incolo. » Si aceasta a fost vindecarea mea, de fapt : Domnul Isus Hristos. Domnul Isus Hristos vindeca, sangele Lui curata !
Pot sa va spun ca nu am mai facut depresie. De fapt, poate ca uneori eram aproape sa fac depresie. Dar va spun ca in perioada aceasta, in care eram aproape de depresie, va spun ca eram departe de Dumnezeu. In ceea ce ma priveste, ca sa ajung din nou intr-o stare de depresie, eu trebuie sa fiu departe de Dumezeu. E imposibil sa fii aproape de Dumnezeu, si sa faci o depresie. Eu nu cred asta, spun asta pentru viata mea.
Oricum, cel rau vine si iti sopteste la ureche ca nu esti bun de nimic, ca nu-i bine ce faci, nu asa… Si al nostru este, de fapt, sa punem o bariera si sa-i spune « STOP ! TU, pe tine nu te las sa-mi spui cine sunt eu. Eu imi fac viata cu Dumnezeu si tu nu ai ce cauta aici ! » Si daca reusim sa-i spunem nu, si Domnului da, cred ca putem sa ne vindecam de depresie, cred ca putem sa facem lucruri mari. »
Sper ca aceasta marturie sa va intareasca. Pe plan spiritual ar mai fi multe de discutat, asa ca va las mai jos un articol scris de pastorul bisericii mele. Daca treceti prin astfel de situatie, apelati la Dumnezeu. El este lumina de care aveti nevoie!
http://www.eerg.ch/cum-facem-fata-depresiei/
Comoara feminitatii biblice 