21. Mărturii din viața de zi cu zi (2)

Estera Balan
Vara mea a gravitat in jurul cărtilor pentru bac/admitere si a stărilor de frica/teama/necredința. Cel rău o clipa nu a stat si s-a luptat la nivelul minții atât de mult încât sa îmi aducă deznădejde si am tagaduit puterea lui Dumnezeu atunci când este chemat intr-o lucrare. Întotdeauna mi-am dorit sa învăț bine astfel încât colegii mei sa înțeleagă mai profund ceea ce înseamnă a fi un copil al lui Dumnezeu..sa înțeleagă ca El ma călăuzește si înțelepciunea tot El mi.o da..si totuși, nota din bacalaureat mi-a adus întristare ..acum știu ca era planul meu sa iau note mari si pot sa spun ca ii mulțumesc Tatălui din Ceruri pentru ca m-a adus la smerenia ce îmi face mai ușor drumul către cer. Inima mea s-a bucurat mult in Domnul căruia ii slujesc când după multe rugăciuni, prin harul Lui, a adus biruința pe care o așteptam parca mai mult ca niciodată: am fost admisă la facultatea de medicina..(îmi doresc sa învăț sa leg si răni pe suflet 🙂), Pana aici Dumnezeu m-a ajutat! Fie-I numele slăvit!
Moisa Patricia
Am 27 de ani,o fetita de 3 ani,care este putin mai speciala si sunt mama singura,divortata de aproape 3 ani. Spun asta asa pe scurt ca sa se inteleaga unele chestii din ceea ce voi povesti. Am lucrat intr-un timp la o fabrica de incaltaminte de la mine din oras, nu se platea excelent,dar multumeam lui Dumnezeu ca lucrez si in acelasi timp cand era nevoie puteam sta si cu fetita mea. In timp ce lucram mama mea statea cu fetita acasa. Intr-o zi ma suna un frate din Cluj daca nu merg la adunare, eu fiind din Bihor, ceea ce era un drum destul de lung, mai ales impreuna cu fetita mea faceam cam 4 ore si urma sa schimbam un autobus. M-am rugat lui Dumnezeu (in timp ce eram la fabrica) ii ceream sa rezolve El aceasta problema, El stia cat de mult imi doream sa merg la adunare (mai ales ca in oras la mine nu este ) si parca in sinea mea, eram singura ca nu voi reusi sa merg, era o zi de vineri, iar ca sa ajung sambata la adunare trebuia sa pornesc de vineri. Si cum aveam un sef italian care mereu ne dadea de lucru, nici macar nu am indraznit sa intreb daca ma lasa mai repede acasa. Eu cautam autobusele cum merg, orarul, la cat as iesi eu, cum as putea porni, mi.am facut planuri chiar daca nu eram foarte sigura ca voi reusi sa plec la Cluj. Totusi am speram in adancul sufletului. Pe la ora 9 jumate vine seful si ma intreaba daca am terminat treaba.Am.zis ca da. Mi-a zis sa merg sa il intreb pe colegul meu daca am ceva pantofi de impachetat. Spre surprinderea mea,nu aveam, deja am prins curaj și m-am dus la sef si zicea ca daca nu am nimic de facut pot sa plec acasa. Imi venea sa plang de bucurie, nu facea asa ceva niciodata, mereu are ce sa ne dea de lucru si inca ma intreaba ce fac in weekend daca tot plec acasa, am zis cu bucurie in inima: „Plec la Cluj la adunare!” Deci era ora 10 cand am iesit din fabrica, plina de bucurie si fericire ca Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea sincera. La ora 11:15 minute deja eram in autobus impreuna cu fetita mea. Deci, Dumnezeu ne asculta, dar ne si lasa uneori,sa vedem cum reactionam, nu va zic pe drum(de la lucru spre casa) eram pliiinnnnaaa de bucurie si am Si va mai povestesc o marturie in care Dumnezeu a lucrat minunat. Incerc sa fiu mai scurta, sa nu trebuiasca sa cititi mult. La fabrica am lucrat doar cateva luni(nu era un loc de munca stabil). Apoi am stat un timp fara loc de munca si totusi Dumnezeu ne-a purtat de grija, mai exact 3 luni de zile. Gaseam de lucru, dar nu era ok orarul sau ceea ce trebuia sa fac trebuia sa ma gandesc ca am acasa o fetita si nu ma pot rupe complet de ea ca sa lucrez doar, ci trebuia sa impart si lucrul si casa. Am gasit un loc de munca si ziceam ca daca e sa fie al meu,va fi disponibil chiar si saptamana viitoare. In cateva zile se lua anuntul, mami era suparata ca nu caut sau nu gasesc de lucru (ea nu este un copil al lui Dumnezeu,defapt ba da,este,cum sa nu fie,doar ca nu crede in Dumnezeu). Ca sa o linistesc i-am spus ca am depus CV-uri si astept sa fiu contactata. Adevarul era ca nu am depus nicaieri, dar stiam ca voi gasi de lucru, ii ceream lui Dumnezeu un loc de munca bun sa ma pot imparti cu timpul. Ceea ce imi parea din nou imposibil,cel putin mie; ma rugam pentru locul de munca ca Dumnezeu sa binecuvinteze viitorul loc de munca sa nu trebuiasca sa tot schimb pe ele. Intr-o zi ma plimbam cu fetita si am vazut un anunt: vanzatoare la 4 ore. Am zis: perfect! Am luat numarul, am ezitat putin – cel rau bineinteles, totusi am sunat, am vorbit cu un domn si ma intrebat daca am lucrat in comert, daca ma descurc la casa de marcat, raspunsul meu a fost da si mi-a spus ca problema e ca are nevoie doar la 4 ore. Am zis ca pentru mine mai bine de atat nici ca poate fi. Mai avea o singura intrebare:”stii sa vorbesti maghiara?” Si am inceput sa vorbesc cu el in maghiara,am ramas ca ne intalnim luni. Luni ne-am.intalnit si mi-a spus ca au mai fost doua fete tinere si nu prea s-au descurcat, pot incerca cateva zile si mai apoi o saptamana de proba. Am stat 3 zile,am zis ca imi place si vreau sa raman, deja pe data de 1 m-a si angajat, cu toate ca am stat de proba doar 3-4 zile. Acu e acu. Salariul. Ma intrebau vecinii/fostii colegi de lucru/ mami/tati/cunostinte….: „cat ai salariu? Ca la 4 ore mult nu primesti” am zis nu stiu,nu am discutat de bani, nici macar nu l-am intrebat cat plateste. Eu am zis asa: „daca Dumnezeu mi-a dat acest loc de munca, sa se ocupe El si de salariu”. Oamenii ziceau cum pot sa lucrez fara sa stiu salarul?! Raspunsul a fost : „merg pe incredere” si sa stiti ca merita. In data de 20, seara, vine seful si imi da banii. Am ramas afis, nu m-am asteptat ca pentru 4 ore zilnic sa primesc atata. I-am multumit frumos.
A doua zi colega mi-a spus ca lui sefu ii place de mine(ca raport sef – angajata). Pe langa faptul cum ma descurc la chiosc,dar mai mult pentru simplu fapt ca am fost singura care nu am intrebat nimic de salar. De atunci trec pe a 4- a luna de lucru, si va zic, ca un loc de munca mai bun nu putea sa imi dea Dumnezeu. I.am spus sefului ca pana ma marit din nou aici raman la el.
Fetelor,nu descurajati, daca nu lucrati sau nu aveti un anumit lucru. La momentul potrivit da la fiecare, dar are El timpul lui si acel timp nu coincide cu al nostru. Noi vrem lucrurile acum, vrem sa ne vorbeasca acum, sa ne dea acum, dar stiu ca Dumnezeu asta ne cere: rabdare. Iti va da chiar si un loc de munca, daca astepti in tacere si cu deplina incredere ca la El totul,dar TOTUL este cu putinta! Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeul nostru.
Roxana Soltuzu
S-a intamplat fix acum un an, cand am inceput facultatea si totul era asa de bine pana cand sa merg la cursuri. Mi-era foarte greu, extrem de greu si dupa doar o saptamana am sunat-o pe mama plangand si i-am zis ca renunt (Ca si asa ca eram la cu taxa). Fix in acel moment posteaza pe grupul de la facultate, sefa de grupa lista cu bugetari. Intru din prostie ca eram sigura ca nu am ce cauta acolo si cand vad Soltuzu Roxana la buget. Nu credeam asa ceva! Sun la cunostinte si imi zic: asa vrea Domnul sa te tina la facultatea asta, nu renunta. Dar eu tot nu m-am lasat, ca nu-i de mine, ca vreau sa renunt si tot asa. Domnul mi-a zis ca voia Lui e sa nu dau inapoi si plangand am zis ca raman, cu gandul sa renunt la un moment dat, pana cand intr-o zi imi spun colegele ca au adus lucrarea mea si profa a laudat-o ca a fost cea mai buna si cea mai muncita (prin asta nu vreau sa ma laud, ci sa-L laud pe Domnul ca El m-a ajutat sa fac lucrarea aia, slava Lui). Atunci am inteles ca e locul meu acolo. Si incepand din ziua aia, am inceput sa spun ca e cea mai tare facultate si chiar asa e! Ar fi multe experiente cu Domnul, dar asta pur si simplu simt nevoia sa o spun, e una care m-a maturizat si m-a ajutat asa mult.
Ramona Gemeniuc
As vrea sa va povestesc cum l-am reintalnit pe Dumnezeu si cum i-a afectat pe cei din jurul meu. Am 26 ani, provin dintr – o familie credincioasa. Acum 8 ani am intalnit un baiat care era ateu si provenea dintr -o familie de parinti atei. La varsta de 24 ani lumea era a mea, finalizam masterul in contabilitate, aveam 2 joburi, lucram la eon si in domeniul transporturilor, eram apreciata de toata lumea, aveam timp de gratare, distractii, cluburi si aveam timp sa judec pe cei ce merg la biserica, aveam timp sa vorbesc urat de Domnul Isus, ziceam ca este un simplu profet, de preoti, pocaiti, de religie. Eram prea fericita si viata mea era perfecta, eram sigura ca toate au fost datorita muncii mele pana intr o zi.Am muncit foarte mult pentru disertatie, urma sa imi fac doctoratul si sa fiu asistent universitar. In dimineata disertatiei la ora 4 am m-am ridicat din pat ma durea tot corpul, am lesinat.M-au internat la spital, am pierdut prezentarea disertatie, am pierdut joburile, am stat prin spitale in toata tara, aveam dureri tot corpul, deja trecuseră cateva luni si toti medicii mi-au recomadat sa merg la biserica. Nu- mi venea sa cred ca medicii nu au un raspuns. Cu greu,cu chin am inceput sa citesc Biblia. Simteam ca vomit si ca voi lesina atunci cand citeam. Mi se parea cel mai stupid lucru, Ca sa ma vindec trebuie sa citesc din Biblie. Slava Domnului ca am reusit sa imi revin, sa ma simt mai bine, mi-am recapatat jobul. M-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute cu relatia mea.Pe 3 septembrie anul acesta trebuia sa am nunta cu acest baiat ateu, dar in luna iulie el si- a gasit pe alcineva si nunta a fost anulata. (Imi este greu,simt o durere in piept groaznica,dar stiu ca Domnul a luat cea mai buna decizie pentru mine).
P.S Inca ma lupt sa il cunosc asa cum trebuie pe Domnul, inca sunt zile in care parca uit total sa citesc, sper cu ajutorul vostru sa fiu o femeie evlavioasa, o femeie placuta lui Dumnezeu,si sa il cunosc asa cum trebuie.Cei din jurul meu au fost uimiti de ceea ce mi s a intamplat mie, multi au inceput sa se roage, sa incerce sa-l cunoasca pe Dumnezeu. S-au temut de ceea ce am patit eu.
Lidia Ioachimciuc
Iubitele mele surori, dupa multe framantari am decis sa impartasesc cu voi o frantura din minunatele mele experiente cu Dumnezeu . Ma rog Lui Dumnezeu ca marturia mea sa atinga inimi si sa fie cu folos spre zidire, incurajare si binecuvantare .
Ma aflam intr – o perioada dificila din viata mea , o perioada de recuperare dupa o prietenie, relatie nereusita in urma careia sufeream mult fiind foarte ranita in inima mea. Aveam asa de multe promisiuni de binecuvantare din partea Lui Dumnezeu, ajunsesem la un moment dat asa de depresiva si ranita incat ma certam cu Dumnezeu si nu intelegeam cum si de ce Dumnezeu a ingaduit aceasta deceptie, dezamagire in viata mea, ganduri negre imi treceau prin minte crezand ca viata mea nu mai are nici o valoare in ochii Lui Dumnezeu . Fiind la o varsta oarecare nu mai aveam nici o speranta de la viata . Voiam sa inchei acest capitol definitiv insa planul Lui Dumnezeu era altul . . . ” El este credincios si drept ” . . . Asa se face ca am cunoscut un baiat care tocmai suferise o deceptie asemanatoare cu a mea . Desi eram franta si doborata la pamant am avut puterea sa-l incurajez si tot timpul ii trimiteam versete din Biblie si cuvinte de incurajare fara sa ma gandesc o clipa la o oarecare relatie intre noi . Totul era amicitie si nimic mai mult. Fiind din orase diferite relatia noastra se rezuma doar la corespondenta , dar dupa cateva luni de conversatii imi spusese ca este hotarat si vrea ca relatia noastra sa fie ceva mai mult decat amicitie si chiar daca este posibil sa fie o relatie care duce la casatorie. Desi i-am tot spus ca eu nu mai vreau nimic mai mult decat atat si oricat am incercat sa-l indepartez el tot mai mult o insistat pana cand am cedat si am zis Doamne voia Ta sa se faca . Asa a fost, insa aurul ca sa straluceasca trebuie trecut prin foc si arsa zgura . De data aceasta voiam sa fiu convinsa ca e de la Dumnezeu si ca e cu adevarat voia Lui , asa se face ca am sunat un vas de lucru si ne-am rugat impreuna. Lucrarea era foarte clara . Drumul pe care vrei sa pornesti e de la Dumnezeu insa in fata mea cadeau multe , foarte multe bariere, dar Dumnezeu le dadea pe toate la o parte si in urma ramanea o mare binecuvantare . Si asa a fost din momentul in care am hotarat sa fim impreuna, sa pornim amandoi la drum au inceput barierele sa cada , una cate una , dar toate se dadeau la oparte dupa cuvantul Domnului, dar a venit ziua de 29 noiembrie in care Dumnezeu imi punea credinta la incercare si asa se face ca viitorul meu sot avea sa sufere un accident la lucru foarte grav . O bara de fier destul de mare in dimensiune ii intrase pe sub ochi pana la creier . Era cu 11 zile inainte de nunta noastra . A fost dus de urgenta la spitalul din apropiere, insa fiind asa de grav l-au trimis la un alt spital specializat in astfel de traumatisme . Era ora 23 : 30 , asteptam sa se intoarca de la lucru fiind schimbul doi , dar in schimb am primit un telefon de la spital prin care eram anuntata ca ” sotul ” meu ( eram deja casatoriti legal in ochii lor , urma doar ceremonia la biserica ) suferise un accident grav si trebuia sa merg la spital sa dau semnatura ca sa poata intra in operatie. Am plecat impreuna cu fratele meu de urgenta la spital. ” Sotul ” meu intrase deja in coma si doctorii nu prea mai aveau sperante, asistentele sociale erau in jurul meu si incercau sa ma pregateasca pentru ce credeau ele ca va urma . Echipa de doctori care trebuia sa il opereze mi-au spus ca nu pot sa faca nimic pana cand si daca se trezeste din coma. Atunci eu le am spus fara nici o ezitare ( Dumnezeu imi aduse aminte lucrarea si imi daduse credinta ) faceti ce stiti si ce vreti dar pe data de 10 decembrie noi avem nunta si el trebuie sa fie in biserica , doctorii se uitau unul la altul si ziceau ca saraca fata si-a pierdut mintiile, nu stie ce vorbeste si nu mai judeca , insa ei nu stiau ce stiam eu. Dumnezeu mi-a promis si El ce promite face. El nu ramane dator si nu dezamageste pe nimeni, primele 24 de ore erau cele mai critice. Sperante de la medici nu erau. Pronosticul lor era clar, om normal nu va mai fi, daca totusi nu moare si se trezeste din coma, deoarece avea toate atuurile sa ramana paralizat si orb. Ei nu stiau ca atunci cand Dumnezeu porunceste lucrurile i-au fiinta. A doua zi ” sotul ” meu s-a trezit din coma si doctorii au inceput lucrul lor. Timp de o saptamana a suferit doua interventii chirurgicale, una la ochi si alta pe creier, toate oasele de la orbita impreuna cu o bucata cam de 2 cm din bara de fier se aflau pe creierul lui. A fost nevoie de o placa de titanium sa fie pusa ca sa-i tina ochiul, capul lui a fost deschis in doua, avea 32 de fire si totusi Dumnezeu lucra si doctorii se minunau . Dupa noua zile de spitalizare, joi seara la 9 : 30 am plecat acasa de la spital, sambata ne- am intors la spital sa- i scoata firele, iar duminica eram in biserica la nunta . A fost o minune de neinchipuit. Dumnezeu a promis si s -a tinut de cuvant . Dupa un an de reabilitare a fost declarat 99 % om normal si sanatos . Astazi avem aproape 16 de casatorie. Dumnezeu ne- a binecuvantat cu trei copii minunati , doi cavaleri si o printesa . Ne- a dat binecuvantare si ne -a purtat de grija asa cum a promis, nu zic ca nu am mai trecut prin probleme si prin cuptoare, dar pot sa zic ca Dumnezeu a fost cu noi in toate si in bucurii si in incercari . Dumnezeu are intotdeauna ultimul cuvant, nadajduiti in El si incredeti- va in Cuvantul Lui. El tot ce promite face, El ramane credincios! Dumnezeu sa va binecuvinteze !
Anunțuri

20. Marturie: Femeia în câmpul de misiune

Din motive de siguranta, nu sunt mentionate nici numele nici locatia.

 

  Într-adevăr chemarea lui Dumnezeu la misiune înseamnă zdrobire, o zdrobire profundă a inimii, a liniștii și nașterea unei întrebări care îți fură somnul noapte de noapte: „Cum pot eu să fiu aici, și acolo (în atâtea părți ale lumii) oameni să moară fără să fi auzit măcar o dată despre Isus, Salvatorul lor?” Ei bine, așa a început zdrobirea inimii soțului meu și răvășirea comodității mele ca femeie, soție și slujitoare. Deși soțul meu îmi spusese chiar înainte să ne căsătorim planul vieții sale, și anume că își dorește să facă misiune, am acceptat din prea multă dragoste și m-a consolat gândul că acest lucru se va întâmpla peste un timp îndelungat. Doar că după numai 1 an de căsnicie soțul meu nu își mai găsea liniștea în locul unde eram, o țară cu foarte mari posibilități financiare, cu o propunere de avansare a sa dpdv profesional, stabilitate, o Biserică tânără cu mult potențial, prieteni buni, Comitet, slujire și aș putea continua…

Însă zdrobirea lui sufletească a însemnat și zdrobirea mea emoțională pentru că mi-era teamă să pășesc în necunoscut, nu  îndrăznisem niciodată să gândesc că aș fi capabilă să merg în misiune, mi-era greu să renunț mai ales la posibilitatea de a ne susține financiar familiile care aveau nevoie de noi și credeam că în sfârșit îi putem recompensa cumva pentru toate sacrificiile lor. De felul meu sunt încăpățânată, dar de data aceasta mi-a fost de ajutor acest lucru. Am îndrăznit să îi cer soțului meu un timp, un timp în care să stau de vorbă cu Dumnezeu, să ascult ce are EL să îmi spună MIE. Nu puteam să plec pe câmpul de misiune doar de dragul lui. Spre surprinderea mea Dumnezeu mi-a spus doar atât: “Am ceva de făcut și pentru tine acolo!” Și mi-a fost îndeajuns!!!

Astăzi locuim într-o țară unde doar 3-4% din populație sunt creștini, într-un oraș cu peste 10 milioane de locuitori, unde sărăcia și bogăția sunt rivale, dar reușesc să conviețuiască pentru că sunt dependente una de cealaltă, unde securitatea este un ideal, dar oamenii sunt însetați după spiritualitate, după Dumnezeu.

Ca femeie experimentez multe provocări și am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu să ies din cochilia mea de siguranță, să învăț să negociez prețuri, să par dură și sigură pe mine când merg singură pe strada pentru a nu deveni o țintă ușoară pentru rău intenționați (ca să îi numesc așa), să călătoresc singură cu taxiul, să încerc să schimb măcar câteva replici cu localnicii, deși limba locală este atât de grea,  să le accept obiceiuri pe care nu le consider neapărat igienice și modul indirect de a se exprima care naște eterna întrebare în mintea mea: „Oare acum ce vrea să spună?”

De asemenea, parte din provocările pe care le-am experimentat aici, ca femeie de culoare albă, sunt privirile mereu ațintite curios și deseori deranjante ale oamenilor de pe stradă, în special ale bărbaților. Iar într-o țară unde rata violurilor este cea mai mare din lume, chiar și asupra străinilor, mă mai cutremur uneori în sinea mea, dar încerc ca orice gând să îl fac rob al lui Isus și să îmi amintesc promisiunea Lui că e întotdeauna cu mine. De asemenea am găsit și câteva soluții practice: ținuta vestimentară locală care acoperă mare parte a corpului și mă ajută măcar puțin să le semăn lor. Aș fi ales cu mare drag să frecventez  și un solar doar pentru închiderea culorii tenului, dar din păcate nu există niciunul pe aici, doar  saloane care fac tratamente pentru albirea tenului de care chiar nu mai am nevoie.

Încerc să adopt nu numai ținuta locală, dar și comportamente culturale pe care femeile de aici le respectă cu seriozitate și fără de care și-ar pierde identitatea sau cel puțin respectul familiilor. De exemplu atunci când se servește masa în familie femeia este cea care se îngrijește de toate lucrurile, iar pe parcursul mesei ea stă permanent în picioare urmărind să nu îi lipseasca nimănui nimic, să servească imediat persoana ce a terminat din farfurie cu ce mai dorește. Este ultima care mănâncă și de cele mai multe ori singură, în cazul în care mai rămâne ceva și pentru ea. Am avut musafiri mai tradiționali pe care i-am servit și eu în acest fel, dar am avut și musafiri deschiși care au “îndrăznit” să se servească singuri din mâncarea pusă pe masă.

Cu ceva timp în urmă am avut o întâlnire de părtășie la noi în apartament cu fetele de la orfelinatul cu care lucrez, și ca o gazdă bună le-am servit o gustare, iar soțul meu mi-a întins o sticlă de apă pentru ele. Au rămas pur și simplu uimite, iar mai apoi m-au sfătuit prietenește să nu îmi mai las niciodată soțul să facă un astfel de gest pentru că în cultura lor va fi văzut ca un sclav al soției sale și își va pierde tot respectul în fața localnicilor. De atunci încerc să nu îl mai expun în acest fel și în cadrul vizitelor de acasă să nu mai facă nimic care să îi știrbească reputația. Desigur, în casa noastră mă ajută atunci când suntem doar noi doi sau cu prieteni cu care ne permitem să ne comportăm ca atare. Deși ne modelăm pe cât posibil după cultura și obiceiurile locale, încercăm totuși să nu ne pierdem identitatea, să nu uităm cine suntem, ce lucruri ne fac plăcere ca familie și să păstrăm obiceiuri pe care le iubim.

Ca slujitoare am avut parte de cele mai frumoase experiențe cu Dumnezeu aici, învăț să trăiesc prin credință, să mă bucur de rezultatele muncii în echipă cu Duhul Sfânt, să accept că mai am atâtea de învățat și să îndrăznesc să îi învăț pe cei din jur din  ceea ce știu. Cum spuneam la început, m-am temut că nu voi avea lucruri de făcut personal pe câmpul de misiune, dar Dumnezeu mi-a dat un grup de fete din centrul cu care lucrăm de care mă ocup, cu care fac studii biblice, abordăm probleme din societatea culturală, după care le acord un timp personal celor care vor un sfat sau să își împărtășească durerile. Sunt atente și dornice să învețe, și îmi spun că întâlnirile noastre le-au ajutat să crească spiritual, ceea ce este cea mai mare răsplată pentru mine.

Recent am avut o vizită din partea a doi tineri hinduși, un băiat și o fată,  pe care prietena mea i-a adus la mine. Erau triști și disperați în căutarea unei soluții pentru tații lor, unul paralizat complet de 2 ani de zile, iar celălalt de 6 luni a început să se comporte ca un om nebun, soluții pe care zeii lor se pare că nu le ofereau. Din ceea ce am învățat pe câmpul de misiune am îndrăznit să îi provoc ca timp de o săptămână să nu se mai închine decât lui Isus și am avut ocazia să le împărtășesc experiențe personale cu Isus din viața mea. Deși a avut parte de multe împotriviri din partea rudelor care nu au înțeles de ce nu mai participă la ritualurile lor zilnice, fata a ales să facă ceea ce i-am cerut, iar pe parcursul acelei săptămâni a văzut minunea pe care numai Dumnezeul nostru adevărat o putea face: pentru prima dată tatăl ei a început să vorbească și să dea semne de însănătoșire. Avem un Dumnezeu Viu, Puternic și Adevărat care se implică personal în viața acestor oameni peste care Îl chemăm, care îi iubește și îi atrage spre El.

Femeia pe câmpul de misiune este deseori un liant între soțul ei și oamenii care au nevoie de slujirea soțului ei. De exemplu atunci când am ajuns aici m-am rugat Domnului pentru o prietenă simțindu-mă singură, iar Dumnezeu mi-a dat-o. Odată cu ea însă a intrat în viața noastră și soțul ei necredincios pe care l-am prezentat soțului meu, mai apoi legându-se o frumoasă prietenie între ei, iar acum el este primul nostru rod pe câmpul de misiune.

Deseori femeia pe câmpul de misiune devine chiar mai ocupată decât soțul ei, pentru că pe lângă slujire, ea se ocupă și de casă, gătește de 3 ori pe zi adesea, face curățenie, pregătește mese sau gustări pentru musafiri, merge la ore pentru a învăța limba locală, face cumpărături pentru casă, etc… Iar eu încă nu sunt mamă, uneori mă gândesc la acele femei care au 2-3 copii mai mici sau mai mari pe câmpul de misiune… oare cum reușesc?

După ce ai stat o zi întreagă să gătești, seara, când îți vin musafirii la cină cu greu mai găsești puterea să fii prezentă 100% în discuții, să te concentrezi, să savurezi o glumă sau să împărtășești o experiență. Însă puterea noastră nu stă în capacitățile noastre umane, ci în Dumnezeu, sprijinul nostru, care ne revigorează atât trupul, cât și sufletul și ne dă pacea și bucuria care ne motivează să o mai facem o dată și încă o dată și oridecâteori este nevoie!

Ca soție încerc să fiu soție în continuare, să nu las slujirea să îmi fure timpul care soțul meu îl merită și de care eu am atât de multă nevoie, de care relația noastră depinde pentru a funcționa bine. Comunic cu soțul meu mai mult decât ar fi nevoie probabil pentru că îi împărtășesc totul: temerile, neputințele, ispitele, durerile, bucuriile, biruințele… Încă de la început a devenit prietenul meu cel mai bun și sprijinul meu cel mai mare.

Încerc să fiu atentă la nevoile lui, să privesc 5 minute măcar un meci de fotbal cu el care îi place atât de mult și să fiu atentă cine joacă, să pun întrebări prin care să simtă că sunt interesată de lucrurile de care este el atât de mult, să fiu atentă la ce îmi spune, să îi gătesc un fel de mâncare care îi place mult din când în când, să îl ascult … să îl ascult cu adevărat fără a mă gândi în același timp că trebuie să spăl gresia care pare murdară sau alte lucruri cum facem noi femeile, în general, să îi acord spatiul de care are nevoie pentru închinare și rugăciune personală, să am încredere și să îi respect deciziile (aspect la care încă lucrez).

Femeia este sprijinul cel mai mare al soțului ei pe câmpul de misiune și poate să îi facă viața o binecuvântare sau nu… Este alegerea ei!

19. Marturie: Esti frumoasa pentru ca El te-a facut o faptura minunata !

Dragele mele, ceea ce voi scrie in urmatoarele randuri este un subiect/o problema cu care majoritatea dintre noi ne-am confruntat si inca sunt fete care se mai confrunta.

Am sa va povestesc despre problema cu care m-am confruntat multa vreme… De la o varsta destul de frageda ( vreo 12 ani) au inceput „problemele”. Au inceput sa-mi apara coșuri, odata cu ele au venit gandurile si parerile nu prea bune despre mine…

De cand au inceput sa-mi apara coșuri am decis sa ma izolez de persoanele din viata mea, imi era rusine de cum imi arata fața, si nu mai  doream sa petrec timpul cu prietenii pe motivul ca sunt urata… si nu glumesc… chiar aceasta era părerea mea despre mine…  Am mers la dermatolog, am încercat diferite creme si tratamente… si din pacate fara nici un rezultat. Parca imi făceau in ciuda si imi ieșeau tot mai multe, iar lucru acesta ma deprima pe zi ce trece tot mai mult.

A trecut foarte mult timp pana am inteles ca adevarata frumusete nu se vede in exterior. Pentru a-ti da seama de frumusetea unei persoane trebuie sa privești la sufletul ei. M-am confruntat foarte mult timp cu aceasta problema si nu am scăpat de ea decat in momentul in care am decis sa nu ma mai gandesc si sa nu ma mai îngrijorez de aceasta problema deoarece eu nu voi putea sa o rezolv („Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la firul vieții lui?!“ Matei 6:27). Tot ce am putut eu sa fac a fost sa merg la Cruce cu povara mea, sa o las acolo si sa Îl las pe Tata sa duca lupta mai departe în locul meu.

Si astazi îi multumesc Lui Dumnezeu ca El a lucrat intr-un mod minunat in viata mea. În urmă cu 2 ani L-am acceptat pe Isus ca Domn si Mantuitor in viata mea, doar ca gândurile si părerile negative pe care le aveam despre mine nu au dispărut in totalitate. Diavolul m-a atacat mereu acolo unde stia ca sunt slaba, ma mințea mereu spunându-mi ca nu sunt frumoasa, ca nu sunt buna de nimic, ca eu nu pot birui ispita si problemele care urmau sa vina in viata mea. Diavolul a încercat sa-mi fure pacea si fericirea… si din pacate de cele mai multe ori a reușit.

Dragele mele vreau sa va spun ca nu este asa. Au fost doar minciuni ! Dupa aproape 29 de ani va voi spune ADEVARUL despre cum sunt EU si cum sunteți fiecare dintre voi.

Stiu ca nu sunt cea mai frumoasa, si stiu ca nu am cel mai frumos corp, nu sunt nici înalta si nici mica, SUNT EXACT CUM DUMNEZEU A VRUT SA FIU. Foarta multa vreme m-am îndoit de ceea ce sunt, de aspectul meu fizic, imi era foarte rusine de mine si ma vedeam urata (Ahh si cand stau sa ma gandesc cat de mult se mai bucura diavolul cand vedea ca eu dau crezare acestor minciuni). EU SUNT O FAPTURA NOUA, si inima mea este una noua de cand am inteles adevarata mea valoare, de cand am inteles adevarata mea frumusețe. Sunt CREAȚIA Lui, DACA DUMNEZEU A SĂDIT DUH SFANT IN MINE, ACEST LUCRU MA FACE SA FIU CEA MAI FRUMOASA SI MINUNATA FIINȚA DE PE ACEST PAMANT ( acest lucru este valabil si pentru tine draga mea). Nu exista in tot universul o alta fata ca mine…
Exista o alta fata cu numele de Roxana, dar nu exista o alta fata care sa aiba ochii mei, gura mea, nasul meu, zâmbetul meu. Nici chiar amprentele mele. Pentru ca sunt UNICA! Datorită CREATORULUI  MEU! AM INVATAT SA MA IUBESC PENTRU CA STIU, DUMNEZEU NU FACE GREȘELI!

Fetelor va provoc pe fiecare dintre voi cand va priviți in oglinda, nu va uitati la ceea ce vedeți in exterior, uitați-va la adevarata frumusete, LA INIMA SI SUFLETUL VOSTRU! Nu uitati: FRUMUSETEA EXTERIOARA O DATA CU TRECEREA ANILOR VA TRECE, DAR FRUMUSETEA INTERIOARĂ NU VA TRECE NICIODATA. EA ESTE VEȘNICA!

Roxana

18. Marturii din viața de zi cu zi

Andreea Ungurianu
In urma cu aproximativ 4 luni, pe 3 iunie, terminasem clasa a 12-a si urma sa sustin examenul de bacalaureat peste o luna. Imi doream foarte mult sa trec cu brio acest examen, si sa pot merge mai apoi la o facultate, la drept. Incercam sa invat cat de mult puteam, si Îi ceream lucrul acesta lui Dumnezeu..sa ma ajute, dandu-mi tinere de minte si întelepciune. Insa la un moment dat imi pierdusem toata speranta si nadejdea, cu cat trecea timpul.. si mereu imi venea in gand faptul ca , daca nu este dupa voia Domnului sa iau examenul si sa merg mai departe la Drept. Erau multe persoane care nu prea erau de acord ca un copil al Domnului sa merga la drept. Auzind asta, imi pierdusem speranta total..si Il rugam pe Dumnezeu sa-mi dea un semn daca este dupa voia Lui…pana intr-o zi cand Dumnezeu mi-a raspuns rugaciunilor mele. Era intr-o dupa-amiaza , peste cateva saptamani (3) urma examenul…eu dormeam..Mama ,impreuna cu fratele meu erau intr-o alta camera, sunasera un frate prooroc,eu nu stiam, atunci a venit mama la mine si m-a chemat sa ne rugam. Ne-am rugat, atunci Dumnezeu mi-a vorbit…mi-a raspuns rugaciunilor mele.. Si, am avut lucrare ca Dumnezeu vrea ca in mai putin de doua luni sa-mi dea biruinta,si sa lase binecuvantare cu mana larga, insa sa ma incred pe deplin in El. Atunci am simtit intr-adevar ca Domnul este de partea mea si ca imi asculta rugaciunile.. Zilele trecusera, si venise si timpul examenelor.. Totul fusese bine, simteam cu adevarat ca Domnul era cu mine. Aflasem ca am luat examenul..si urma sa merg sa ma inscriu la facultate, pe la sfarsitul lunii iulie. Pentru inceput ma inscrisesem la Iasi la drept dar si la istorie. Insa…si la Suceava la drept.. La iasi urma sa sustin un alt examen de admitere la drept.. insa, obtinusem o nota destul de mica, si nu am fost admisa..doar la istorie fusesem admisa. Eram din nou dezamagita si imi pierdusem din nou spernta.. Si..ma gandem ca, „Doar Dumnezeu mi-a vorbit…. de ce nu e asa?” Insa.. inca nadajduiam ca voi fi admisa la Suceva.. Trebuia sa astept raspunsul.. Si, da..am fost admisa aici..Dumnezeu este minunat! Si îsi iubeste copii! Noi trebuie sa ne punem increderea pe deplin si sa nadajduim doar in El. Doresc ca Dumnezeu sa va binecuvânteze si sa va ocroteasca! Nadajduiti in Domnul!
Paula Termure
Dupa ce am gatat examenele pentru bac in scris urmau dupa o luna sa dau si examenele orale. In tot acest timp ma incredeam in Dumnezeu ca voi lua toate examenele dar urma o perioada de incercare in familia mea. Pe 17 iunie, era o zi de vineri, aflasem dela mami de dimineata ca a trecut bunicul din viata la cele vesnice, fiind foarte grav bolnav in ultimele saptamani din viata lui. Parinti mei, fratele meu si sora mea mai mica au plecat dupamasa inca in aceeasi zi spre romania, ca luni va fi inmormantarea. Pe 20 iunie, luni, avea sa fie prima zi de examen oral pentru mine. Si bineinteles ca nu aveam cum sa ma mai pregatesc pentru examen Weekendul acela. Eram distrase de multe ganduri dela invatat. Cealalta sora si celalalt frate al meu (suntem 5 copii in total) am stat acasa in austria, ca aveau si ei examene luni si marti la scoala. Ma rugam Lui Dumnezeu si ii spuneam tot ce aveam pe inima, ca urmatorele cuvinte: Doamne Isuse din cer, stii bine ca as vrea sa fiu cu familia mea in aceste clipe in romania si si la inmormantare, dar nu pot, ca am examenul si nu pot sa lipsesc. Imi pun toata increderea in Tine, caci tu ma vei ajuta, si la urma voi flutura steagul de biruinta in Numele Tau!
In ziua examenului tot reciteam doua verste din psalmi care spun asa: „Da, numai in Dumnezeu mi se increde sufletul dela El imi vine ajutorul. Da El este stanca si ajutorul meu turnul meu de scapare nicidecum nu ma voi clatina.” Aceste versete ma intareau in tot timpul examenelor care urmau sa mai fie. Intrasem cu multe emotii in sala de examen si ma rugam Lui Dumnezeu ca subiectul pe care o sa il iau in mana sa fie cel mai usor si pentru mine pregatit. Aveam sa dau la doi profesori din doua materii examenul si pot sa spun ca prin surprinderea mea dar si cu increderea in Dumnezeu l-am luat in aceasi zi cu o nota la care eu nu visasem niciodata. Chiar si profesorul care ma a ascultat, mia zis la urma cand ma felicitat, ca am avut si am aratat curaj. Eu nu am inteles pe moment ce a vrut sa imi spuna prin asta, dar mi-am dat seama mai tarziu ca am raspuns la toate intrebarile lui prin surprinderea tuturor bine si corect fiind o materie grea. Cand am ajuns acasa plina de bucurie am sunat pe parinti mei in romania sa ii spun cum decurse examenul. Mami, cu care vorbeam la telefon, era foarte fericita pentru mine, ca chiar daca nu am putut nicicum sa fiu in romania cu ei in clipele grele, Dumnezeu mia dat biruinta. Mami se ruga neincetat pentru mine ca Domnul sa faca o minune. Si cum stim foarte bine Dumnezeu nu ne lasa singuri niciodata in nevoii si in incercari. El merita toata Slava si Gloria!
 
Cu toate prin care am trecut si urmau sa am si alte experiente cu Dumnezeu in zilele urmatoare la celelalte examene, spun si scriu cu incredintare, ca Dumnezeu este cu noi, in fiecare clipa, chiar daca uneori ii simtim prezenta dar nu il auzim. Ca un profesor in timpul examenului. Domnul sa va binecuvinteze!
Amalia Nita
In 1 iunie anul acesta la cercul de rugaciune a fost data o lucrare ca Deavolul vrea sa loveasca 3 suflete. La scurt timp,in 6 iunie in timp ce ca indreptam spre liceu primesc un telefon de la tatal meu in care ma anunta ca a avut un accidente cu masina.Am ajuns in clasa,m’am pus in banca si am inceput sa il intreb pe Dumnezeu de ce a ingaduit aceasta incercare peste familia noastra stiind ca masina e o necesitate in familia noastra(tati lucrand in diferite localitati se deplaseaza cu masina iar biserica fiind in alta localitate mergem tot cu masina) si stiam ca nu aveam posibilitatea de a ne lua alta.Imediat mi’am dat seama ca ganduriile mele nu erau pe placul Domnului si i’am cerut iertare,iar apoi la nivelul cugetului am auzit cateva cuvinte „Dumnezeu nu ia nimic din mana copiilor sai fara a le da ceva mai bun in schimb” Dupa catva timp de ingrijorare in care nu am mai stiut nimic de tatal meu am reusit sa iau din nou legatura cu el si am aflat exact ce se intamplase…se indrepta spre judetul vecin unde avea sa lucreze pentru o saptamana iar dupa o curba masina a inceput sa iasa de pe carosabil,a incercat sa traga de volan dar fara nici un efect.Masina s’a izbit puternic cu partea din fata de un parapet iar in urma impactului masina a inceput sa se rostogoleasca cu el de cateva ori.Masina a fost toata zdrobita si geamuriile aproape toate sparte,doar usa si geamul de la sofer si parbrizul din fata au ramas intacte parca o forta nevazuta a pazit locul acela.Tatal meu s’a ales doar cu o mica zgarietura la picior.Multi din cei care au vazut masina au zis ca numai Dumnezeu l’a pazit. Sculele din portbagajul masinii(lucreaza in constructii) au zburat prin geamuriile masinii la aproximativ 10 metri,iar pe bancheta din spate printre alte lucruri erau si cateva borcane si langa ele Biblia.Spre surprinderea noastra nici macar un borcan nu s’a spart. La cateva zile Domnul i’a vorbit tatalui ca in scurta vreme ii va da o binecuvantare de care are nevoie…si cred ca Domnul ceea ce promite si implineste.Slavit sa fie numele Lui Dragele mele,oriunde ati merge nu uitati de Cuvantul Domnului…nu va incepeti ziua si nu plecati in vre’o calatorie fara a-l ruga si pe Dumnezeu sa vina cu voi.
Ella Roman
As vrea sa povestesc si eu o experienta din facultate. Cel mai dificil curs era statistica, oricat ma straduiam nu prea intelegeam si proful era parca motivat sa cada cat mai multi studenti la examen. Practic, cu proful respectiv luau foarte putini studenti examenul, orice ar fi facut. Greu dadea si 5. Erau zvonuri ca ar fi si o politica, sa cada un anumit nr.de studenti. Si am cazut examenul, bineinteles, alaturi de aproape toti colegii. Nu as fi luat nici restanta si puteam ajunge in situatia unor colegi care au fost impiedicati sa-si dea licenta din cauza statisticii, daca Dumnezeu nu implinea un verset: ”Dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta”. Nu e valabil doar pentru Israel. El il implineste literar. Atunci am inteles versetul. Eu nu stiam , dar in perioada cand nu am luat examenul si eram disperata, se desfasurase un studiu care implica multi oameni ( eu am terminat Psihologia), si facultatea noastra era cea care coordona studiul. Proful avea nevoie de studenti care sa il ajute sa introduca datele din chestionare in programul statistic , si fiind presat de timp, lucrul era mult , a facut ceva neobisnuit pentru el. A promis studentilor care vor lucra cu el ca le da puncte pentru examen. Eu am aflat printre ultimii, am fost pe punctul sa ratez sansa, dar Dumnezeu a vrut sa iau examenul cazut in felul asta. Daca am fost nedreptatita la examen, am compensat prin munca cinstita si tot pe cursul respectiv, si in plus, am invatat lucruri utile lucrand cu un program la care studentii nu prea aveau acces. Nu am auzit ca inainte sau dupa ce am terminat eu facultatea, profesorul respectiv sa mai acorde asa sanse. Dumnezeu stie prin ce vom trece si pregateste solutia dinainte. Eu nu as fi terminat facultatea daca nu ma salva atunci si Ii sunt foarte recunoscatoare.
Cine mai vrea să împărtășească experiențe din viața lângă Domnul să ne scrie în privat.