21. Mărturii din viața de zi cu zi (2)

Estera Balan

Vara mea a gravitat in jurul cărtilor pentru bac/admitere si a stărilor de frica/teama/necredința. Cel rău o clipa nu a stat si s-a luptat la nivelul minții atât de mult încât sa îmi aducă deznădejde si am tagaduit puterea lui Dumnezeu atunci când este chemat intr-o lucrare. Întotdeauna mi-am dorit sa învăț bine astfel încât colegii mei sa înțeleagă mai profund ceea ce înseamnă a fi un copil al lui Dumnezeu..sa înțeleagă ca El ma călăuzește si înțelepciunea tot El mi.o da..si totuși, nota din bacalaureat mi-a adus întristare ..acum știu ca era planul meu sa iau note mari si pot sa spun ca ii mulțumesc Tatălui din Ceruri pentru ca m-a adus la smerenia ce îmi face mai ușor drumul către cer. Inima mea s-a bucurat mult in Domnul căruia ii slujesc când după multe rugăciuni, prin harul Lui, a adus biruința pe care o așteptam parca mai mult ca niciodată: am fost admisă la facultatea de medicina..(îmi doresc sa învăț sa leg si răni pe suflet 🙂), Pana aici Dumnezeu m-a ajutat! Fie-I numele slăvit!

Moisa Patricia

Am 27 de ani,o fetita de 3 ani,care este putin mai speciala si sunt mama singura,divortata de aproape 3 ani. Spun asta asa pe scurt ca sa se inteleaga unele chestii din ceea ce voi povesti. Am lucrat intr-un timp la o fabrica de incaltaminte de la mine din oras, nu se platea excelent,dar multumeam lui Dumnezeu ca lucrez si in acelasi timp cand era nevoie puteam sta si cu fetita mea. In timp ce lucram mama mea statea cu fetita acasa. Intr-o zi ma suna un frate din Cluj daca nu merg la adunare, eu fiind din Bihor, ceea ce era un drum destul de lung, mai ales impreuna cu fetita mea faceam cam 4 ore si urma sa schimbam un autobus. M-am rugat lui Dumnezeu (in timp ce eram la fabrica) ii ceream sa rezolve El aceasta problema, El stia cat de mult imi doream sa merg la adunare (mai ales ca in oras la mine nu este ) si parca in sinea mea, eram singura ca nu voi reusi sa merg, era o zi de vineri, iar ca sa ajung sambata la adunare trebuia sa pornesc de vineri. Si cum aveam un sef italian care mereu ne dadea de lucru, nici macar nu am indraznit sa intreb daca ma lasa mai repede acasa. Eu cautam autobusele cum merg, orarul, la cat as iesi eu, cum as putea porni, mi.am facut planuri chiar daca nu eram foarte sigura ca voi reusi sa plec la Cluj. Totusi am speram in adancul sufletului. Pe la ora 9 jumate vine seful si ma intreaba daca am terminat treaba.Am.zis ca da. Mi-a zis sa merg sa il intreb pe colegul meu daca am ceva pantofi de impachetat. Spre surprinderea mea,nu aveam, deja am prins curaj și m-am dus la sef si zicea ca daca nu am nimic de facut pot sa plec acasa. Imi venea sa plang de bucurie, nu facea asa ceva niciodata, mereu are ce sa ne dea de lucru si inca ma intreaba ce fac in weekend daca tot plec acasa, am zis cu bucurie in inima: „Plec la Cluj la adunare!” Deci era ora 10 cand am iesit din fabrica, plina de bucurie si fericire ca Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea sincera. La ora 11:15 minute deja eram in autobus impreuna cu fetita mea. Deci, Dumnezeu ne asculta, dar ne si lasa uneori,sa vedem cum reactionam, nu va zic pe drum(de la lucru spre casa) eram pliiinnnnaaa de bucurie si am Si va mai povestesc o marturie in care Dumnezeu a lucrat minunat. Incerc sa fiu mai scurta, sa nu trebuiasca sa cititi mult. La fabrica am lucrat doar cateva luni(nu era un loc de munca stabil). Apoi am stat un timp fara loc de munca si totusi Dumnezeu ne-a purtat de grija, mai exact 3 luni de zile. Gaseam de lucru, dar nu era ok orarul sau ceea ce trebuia sa fac trebuia sa ma gandesc ca am acasa o fetita si nu ma pot rupe complet de ea ca sa lucrez doar, ci trebuia sa impart si lucrul si casa. Am gasit un loc de munca si ziceam ca daca e sa fie al meu,va fi disponibil chiar si saptamana viitoare. In cateva zile se lua anuntul, mami era suparata ca nu caut sau nu gasesc de lucru (ea nu este un copil al lui Dumnezeu,defapt ba da,este,cum sa nu fie,doar ca nu crede in Dumnezeu). Ca sa o linistesc i-am spus ca am depus CV-uri si astept sa fiu contactata. Adevarul era ca nu am depus nicaieri, dar stiam ca voi gasi de lucru, ii ceream lui Dumnezeu un loc de munca bun sa ma pot imparti cu timpul. Ceea ce imi parea din nou imposibil,cel putin mie; ma rugam pentru locul de munca ca Dumnezeu sa binecuvinteze viitorul loc de munca sa nu trebuiasca sa tot schimb pe ele. Intr-o zi ma plimbam cu fetita si am vazut un anunt: vanzatoare la 4 ore. Am zis: perfect! Am luat numarul, am ezitat putin – cel rau bineinteles, totusi am sunat, am vorbit cu un domn si ma intrebat daca am lucrat in comert, daca ma descurc la casa de marcat, raspunsul meu a fost da si mi-a spus ca problema e ca are nevoie doar la 4 ore. Am zis ca pentru mine mai bine de atat nici ca poate fi. Mai avea o singura intrebare:”stii sa vorbesti maghiara?” Si am inceput sa vorbesc cu el in maghiara,am ramas ca ne intalnim luni. Luni ne-am.intalnit si mi-a spus ca au mai fost doua fete tinere si nu prea s-au descurcat, pot incerca cateva zile si mai apoi o saptamana de proba. Am stat 3 zile,am zis ca imi place si vreau sa raman, deja pe data de 1 m-a si angajat, cu toate ca am stat de proba doar 3-4 zile. Acu e acu. Salariul. Ma intrebau vecinii/fostii colegi de lucru/ mami/tati/cunostinte….: „cat ai salariu? Ca la 4 ore mult nu primesti” am zis nu stiu,nu am discutat de bani, nici macar nu l-am intrebat cat plateste. Eu am zis asa: „daca Dumnezeu mi-a dat acest loc de munca, sa se ocupe El si de salariu”. Oamenii ziceau cum pot sa lucrez fara sa stiu salarul?! Raspunsul a fost : „merg pe incredere” si sa stiti ca merita. In data de 20, seara, vine seful si imi da banii. Am ramas afis, nu m-am asteptat ca pentru 4 ore zilnic sa primesc atata. I-am multumit frumos.

A doua zi colega mi-a spus ca lui sefu ii place de mine(ca raport sef – angajata). Pe langa faptul cum ma descurc la chiosc,dar mai mult pentru simplu fapt ca am fost singura care nu am intrebat nimic de salar. De atunci trec pe a 4- a luna de lucru, si va zic, ca un loc de munca mai bun nu putea sa imi dea Dumnezeu. I.am spus sefului ca pana ma marit din nou aici raman la el.

Fetelor,nu descurajati, daca nu lucrati sau nu aveti un anumit lucru. La momentul potrivit da la fiecare, dar are El timpul lui si acel timp nu coincide cu al nostru. Noi vrem lucrurile acum, vrem sa ne vorbeasca acum, sa ne dea acum, dar stiu ca Dumnezeu asta ne cere: rabdare. Iti va da chiar si un loc de munca, daca astepti in tacere si cu deplina incredere ca la El totul,dar TOTUL este cu putinta! Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeul nostru.

Roxana Soltuzu

S-a intamplat fix acum un an, cand am inceput facultatea si totul era asa de bine pana cand sa merg la cursuri. Mi-era foarte greu, extrem de greu si dupa doar o saptamana am sunat-o pe mama plangand si i-am zis ca renunt (Ca si asa ca eram la cu taxa). Fix in acel moment posteaza pe grupul de la facultate, sefa de grupa lista cu bugetari. Intru din prostie ca eram sigura ca nu am ce cauta acolo si cand vad Soltuzu Roxana la buget. Nu credeam asa ceva! Sun la cunostinte si imi zic: asa vrea Domnul sa te tina la facultatea asta, nu renunta. Dar eu tot nu m-am lasat, ca nu-i de mine, ca vreau sa renunt si tot asa. Domnul mi-a zis ca voia Lui e sa nu dau inapoi si plangand am zis ca raman, cu gandul sa renunt la un moment dat, pana cand intr-o zi imi spun colegele ca au adus lucrarea mea si profa a laudat-o ca a fost cea mai buna si cea mai muncita (prin asta nu vreau sa ma laud, ci sa-L laud pe Domnul ca El m-a ajutat sa fac lucrarea aia, slava Lui). Atunci am inteles ca e locul meu acolo. Si incepand din ziua aia, am inceput sa spun ca e cea mai tare facultate si chiar asa e! Ar fi multe experiente cu Domnul, dar asta pur si simplu simt nevoia sa o spun, e una care m-a maturizat si m-a ajutat asa mult.

Ramona Gemeniuc

As vrea sa va povestesc cum l-am reintalnit pe Dumnezeu si cum i-a afectat pe cei din jurul meu. Am 26 ani, provin dintr – o familie credincioasa. Acum 8 ani am intalnit un baiat care era ateu si provenea dintr -o familie de parinti atei. La varsta de 24 ani lumea era a mea, finalizam masterul in contabilitate, aveam 2 joburi, lucram la eon si in domeniul transporturilor, eram apreciata de toata lumea, aveam timp de gratare, distractii, cluburi si aveam timp sa judec pe cei ce merg la biserica, aveam timp sa vorbesc urat de Domnul Isus, ziceam ca este un simplu profet, de preoti, pocaiti, de religie. Eram prea fericita si viata mea era perfecta, eram sigura ca toate au fost datorita muncii mele pana intr o zi.Am muncit foarte mult pentru disertatie, urma sa imi fac doctoratul si sa fiu asistent universitar. In dimineata disertatiei la ora 4 am m-am ridicat din pat ma durea tot corpul, am lesinat.M-au internat la spital, am pierdut prezentarea disertatie, am pierdut joburile, am stat prin spitale in toata tara, aveam dureri tot corpul, deja trecuseră cateva luni si toti medicii mi-au recomadat sa merg la biserica. Nu- mi venea sa cred ca medicii nu au un raspuns. Cu greu,cu chin am inceput sa citesc Biblia. Simteam ca vomit si ca voi lesina atunci cand citeam. Mi se parea cel mai stupid lucru, Ca sa ma vindec trebuie sa citesc din Biblie. Slava Domnului ca am reusit sa imi revin, sa ma simt mai bine, mi-am recapatat jobul. M-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute cu relatia mea.Pe 3 septembrie anul acesta trebuia sa am nunta cu acest baiat ateu, dar in luna iulie el si- a gasit pe alcineva si nunta a fost anulata. (Imi este greu,simt o durere in piept groaznica,dar stiu ca Domnul a luat cea mai buna decizie pentru mine).

P.S Inca ma lupt sa il cunosc asa cum trebuie pe Domnul, inca sunt zile in care parca uit total sa citesc, sper cu ajutorul vostru sa fiu o femeie evlavioasa, o femeie placuta lui Dumnezeu,si sa il cunosc asa cum trebuie.Cei din jurul meu au fost uimiti de ceea ce mi s a intamplat mie, multi au inceput sa se roage, sa incerce sa-l cunoasca pe Dumnezeu. S-au temut de ceea ce am patit eu.

Lidia Ioachimciuc

Iubitele mele surori, dupa multe framantari am decis sa impartasesc cu voi o frantura din minunatele mele experiente cu Dumnezeu . Ma rog Lui Dumnezeu ca marturia mea sa atinga inimi si sa fie cu folos spre zidire, incurajare si binecuvantare .

Ma aflam intr – o perioada dificila din viata mea , o perioada de recuperare dupa o prietenie, relatie nereusita in urma careia sufeream mult fiind foarte ranita in inima mea. Aveam asa de multe promisiuni de binecuvantare din partea Lui Dumnezeu, ajunsesem la un moment dat asa de depresiva si ranita incat ma certam cu Dumnezeu si nu intelegeam cum si de ce Dumnezeu a ingaduit aceasta deceptie, dezamagire in viata mea, ganduri negre imi treceau prin minte crezand ca viata mea nu mai are nici o valoare in ochii Lui Dumnezeu . Fiind la o varsta oarecare nu mai aveam nici o speranta de la viata . Voiam sa inchei acest capitol definitiv insa planul Lui Dumnezeu era altul . . . ” El este credincios si drept ” . . . Asa se face ca am cunoscut un baiat care tocmai suferise o deceptie asemanatoare cu a mea . Desi eram franta si doborata la pamant am avut puterea sa-l incurajez si tot timpul ii trimiteam versete din Biblie si cuvinte de incurajare fara sa ma gandesc o clipa la o oarecare relatie intre noi . Totul era amicitie si nimic mai mult. Fiind din orase diferite relatia noastra se rezuma doar la corespondenta , dar dupa cateva luni de conversatii imi spusese ca este hotarat si vrea ca relatia noastra sa fie ceva mai mult decat amicitie si chiar daca este posibil sa fie o relatie care duce la casatorie. Desi i-am tot spus ca eu nu mai vreau nimic mai mult decat atat si oricat am incercat sa-l indepartez el tot mai mult o insistat pana cand am cedat si am zis Doamne voia Ta sa se faca . Asa a fost, insa aurul ca sa straluceasca trebuie trecut prin foc si arsa zgura . De data aceasta voiam sa fiu convinsa ca e de la Dumnezeu si ca e cu adevarat voia Lui , asa se face ca am sunat un vas de lucru si ne-am rugat impreuna. Lucrarea era foarte clara . Drumul pe care vrei sa pornesti e de la Dumnezeu insa in fata mea cadeau multe , foarte multe bariere, dar Dumnezeu le dadea pe toate la o parte si in urma ramanea o mare binecuvantare . Si asa a fost din momentul in care am hotarat sa fim impreuna, sa pornim amandoi la drum au inceput barierele sa cada , una cate una , dar toate se dadeau la oparte dupa cuvantul Domnului, dar a venit ziua de 29 noiembrie in care Dumnezeu imi punea credinta la incercare si asa se face ca viitorul meu sot avea sa sufere un accident la lucru foarte grav . O bara de fier destul de mare in dimensiune ii intrase pe sub ochi pana la creier . Era cu 11 zile inainte de nunta noastra . A fost dus de urgenta la spitalul din apropiere, insa fiind asa de grav l-au trimis la un alt spital specializat in astfel de traumatisme . Era ora 23 : 30 , asteptam sa se intoarca de la lucru fiind schimbul doi , dar in schimb am primit un telefon de la spital prin care eram anuntata ca ” sotul ” meu ( eram deja casatoriti legal in ochii lor , urma doar ceremonia la biserica ) suferise un accident grav si trebuia sa merg la spital sa dau semnatura ca sa poata intra in operatie. Am plecat impreuna cu fratele meu de urgenta la spital. ” Sotul ” meu intrase deja in coma si doctorii nu prea mai aveau sperante, asistentele sociale erau in jurul meu si incercau sa ma pregateasca pentru ce credeau ele ca va urma . Echipa de doctori care trebuia sa il opereze mi-au spus ca nu pot sa faca nimic pana cand si daca se trezeste din coma. Atunci eu le am spus fara nici o ezitare ( Dumnezeu imi aduse aminte lucrarea si imi daduse credinta ) faceti ce stiti si ce vreti dar pe data de 10 decembrie noi avem nunta si el trebuie sa fie in biserica , doctorii se uitau unul la altul si ziceau ca saraca fata si-a pierdut mintiile, nu stie ce vorbeste si nu mai judeca , insa ei nu stiau ce stiam eu. Dumnezeu mi-a promis si El ce promite face. El nu ramane dator si nu dezamageste pe nimeni, primele 24 de ore erau cele mai critice. Sperante de la medici nu erau. Pronosticul lor era clar, om normal nu va mai fi, daca totusi nu moare si se trezeste din coma, deoarece avea toate atuurile sa ramana paralizat si orb. Ei nu stiau ca atunci cand Dumnezeu porunceste lucrurile i-au fiinta. A doua zi ” sotul ” meu s-a trezit din coma si doctorii au inceput lucrul lor. Timp de o saptamana a suferit doua interventii chirurgicale, una la ochi si alta pe creier, toate oasele de la orbita impreuna cu o bucata cam de 2 cm din bara de fier se aflau pe creierul lui. A fost nevoie de o placa de titanium sa fie pusa ca sa-i tina ochiul, capul lui a fost deschis in doua, avea 32 de fire si totusi Dumnezeu lucra si doctorii se minunau . Dupa noua zile de spitalizare, joi seara la 9 : 30 am plecat acasa de la spital, sambata ne- am intors la spital sa- i scoata firele, iar duminica eram in biserica la nunta . A fost o minune de neinchipuit. Dumnezeu a promis si s -a tinut de cuvant . Dupa un an de reabilitare a fost declarat 99 % om normal si sanatos . Astazi avem aproape 16 de casatorie. Dumnezeu ne- a binecuvantat cu trei copii minunati , doi cavaleri si o printesa . Ne- a dat binecuvantare si ne -a purtat de grija asa cum a promis, nu zic ca nu am mai trecut prin probleme si prin cuptoare, dar pot sa zic ca Dumnezeu a fost cu noi in toate si in bucurii si in incercari . Dumnezeu are intotdeauna ultimul cuvant, nadajduiti in El si incredeti- va in Cuvantul Lui. El tot ce promite face, El ramane credincios! Dumnezeu sa va binecuvinteze !